CategoriiArticole

Arta amestecului cereale – leguminoase

diverse cereale leguminoase

Cerealele le cunoasteti. Leguminoasele? Le uitam adesea.
Cand asociati cereale si leguminoase uscate in acelasi vas puneti bazele echilibrului unei noi zile.

Cereale si leguminoase, care sunt diferentele?
Cerealele sunt plante cultivate pentru boabele lor, bogate in special in glucide complexe, proteine, fibre si minerale. Categoria contine printre altele: grau, orez, orz, mei sau ovaz.
Leguminoasele numite si legume uscate sunt bogate in proteine, fibre, vitamine, oligoelemente si minerale. Cele mai cunoscute sunt: fasolea, lintea, mazarea si nautul.

De ce sa amestecam cereale si leguminoase?
Proteinele sunt esentiale pentru buna functionare a organismului. Proteinele vegetale desi sunt mai sanatoase, spre deosebire de proteinele de origine animala, nu contin toti aminoacizii necesari pentru sinteza proteinelor de catre organism. Deci fara proteinele animale din carne, oua sau peste, lista aminoacizilor necesari nu va fi completa. De aici vine si termenul de “proteine incomplete”.
Insa exista o solutie completa pentru proteinele necesare fara a apela la carne, lapte, oua sau peste. Cereale boabe sunt lipsite de lizina si leguminoasele sunt lipsite de metionina. Ati ghicit: prin combinarea acestora, aminoacizii vor fi din nou in efectiv complet!
Vegetarieni, lacto vegetarieni, vegani … dar nu numai: amestecul de cereale si leguminoase este foarte sanatos si ajuta la compensarea lipsei de proteine benefice in toate dietele. Ca bonus, cerealele si leguminoasele sunt mult mai putin costisitoare decat carnea, participand la o economie echitabila si respectuoasa fata de mediu.

Cum sa asociem cereale cu leguminoase?
Vesti bune, amestecurile de cereale si leguminoase sunt la fel de gustoase pe cat sunt de sanatoase. Dovada sunt traditiile culinare ale lumii: couscous-ul marocan care combina graul dur si nautul, amestecul de chili mexican care combina fasolea rosie si porumbul, sau supa italiana minestrone cu combinatia castigatoare de paste si fasole uscata.

Acasa, nimic nu este mai usor! Mizati pe ingrediente organice, cultivate fara pesticide, ingrasaminte sau substante chimice sintetice.
Pentru a le face mai digerabile si de a reduce timpul de gatire, se lasa la macerat leguminoasele in apa peste noapte, apoi se adauga alge kombu sau wakame in vasul respectiv in care se vor fierbe.
Combinatia optima este de doua treimi de cereale la o treime de leguminoase. Se pot consuma in aceeasi farfurie sau separat dar pe parcursul unei zile trebuie pastrata aceasta combinatie.
Pentru a evita inmuierea puteti folosi leguminoase conservate insa folositi conserve bio pentru a evita prezenta unor aditivi sau leguminoase modificate genetic sau tratate cu pesticide.
Iata cateva combinatii reusite sanatose si gustoase in acelasi timp:
– cuscus cu naut
– mei cu fasole
– orez cu soia galbena
– grau cu linte
– paste cu fasole
– orez cu fasole rosie
Insa lista e deschisa potrivita cu gustul, dorinta si imaginatia voastra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *