CategoriiRețete vegane/de post

Salată de paste integrale cu legume la grătar

Salată de paste integrale cu legume la grătar

Salata este de obicei un fel de mancare usor, servit inaintea sau care insoteste felul principal. Aceasta salata poate fi servită ca atare si nu mai ai nevoie de nimic, nici macar de paine. Chiar si cei foarte pasionati de carne vor aprecia gustul lejer si satietatea preparatului. Unul din secrete este sa folositi paste integrale. Pastele integrale au o cantitate mare de fibre si pastreaza toti nutrientii din boabele intregi de cereale. In plus au un indice glicemic scazut (maxim 23) si sunt recomandate cu succes in curele de slabire.

Pentru cei care doresc se poate face si varianta fara gluten folosind paste din hrisca, mei, orez sau quinoa

Reteta pentru 2 portii
– 375 g paste integrale nefierte (cam o cana si jumatate). Eu am ales fusilli din grâu integral de la Probios pentru ca mi-a placut aspectul lor, dar puteti folosi ce vreti: macaroane, penne, melcisori, fusilli. Ideal este sa folositi niste paste scurte.
– 125 g sparanghel taiat in bucatele de aproximativ 5 cm lungime
– 1 bulb mediu de fenicul
– 1 ceapa rosie mica
– o portocala mica bine coapta
– 10 ml ulei de masline extravirgin
– sare dupa gust
Pentru vinegreta
– 2 linguri mari (25 ml) ulei de masline extravirgin
– 3 linguri mari (45ml) otet balsamic
– un vârf de linguriță de miere
– sare dupa gust

Preparare : 25 minute
Gatire : o ora si 25 minute
1. Pregatiti pastele : fierbeti pastele intr-o cantitate mare de apa dupa instructiunile de pe ambalaj . In general se fierb 5-7 minute. Pastele trebuie sa ramana ferme, al dente cum spun italienii. Astfel putem beneficia de cat mai multi nutrienti si de o cantitate sporita de fibre. Dupa ce luati pastele de pe foc clatiti-le cu apa rece si puneti-le la scurs.
2. Curatati feniculul si ceapa si taiati-le in felii subtiri
3. Pregatiti gratarul. Puteti folosi orice tip de gratar chiar si o tava tapetata cu hartie de copt pe care o puneti la cuptor
4. Intr-un castron puneti legumele (sparanghelul, feniculul si ceapa tăiate) apoi presarati sare și adaugati 10 ml de ulei. Amestecati pana legumele sunt acoperite in intregime cu sos.
5. Puneti legumele pe o tava deasupra gratarului (sau in tava la cuptor) si tineti-le 10 -15 minute intorcandu-le de mai multe ori astfel incat sa nu se arda. La cuptor nu e nevoie sa le intoarceti insa timpul se poate prelungi pana la 20 minute. Legumele sunt gata cand sunt usor crocante dar nu sunt arse.
6. Curatati portocala si cojiti fiecare feliuta de pielita alba.
7. Preparati vinegreta amestecand toate ingredientele. Va dau un pont care l-am aflat si eu recent. Puteti folosi un shaker in care puneti totul si apoi exersati cateva miscari de barman experimentat
8.Intr-un castron mare amestecati pastele, legumele la gratar, feliile de portocala si vinegreta. Puteti servi imediat sau puteti pune 2 ore la frigider daca va place rece.

Sursa de inspirație: https://www.lifemadedelicious.ca/recipes/salade-de-pates-aux-asperges-et-au-fenouil-grilles-recette-pour-2personnes/fc21ff7c-481f-4efa-9e07-941a7feb256a?sc_lang=fr-CA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *