CategoriiRețete vegane/de post

Sosuri lejere de vară

Sosuri lejere de vară

Meniurile de vara trebuie sa fie simple si usoare, insa orice salata sau mancare de legume poate fi innobilata cu un sos care schimba total preparatul. Aceeasi salata cu diferite sosuri ne stimuleaza diferit papilele gustative si ne putem bucura de diversitate. Nu votam pentru sosurile grele pe baza de smantana, carne, peste, oua sau alte protein animale. Ar fi pacat sa ne incarcam organismul cand avem atatea vegetale si la discretie iar pietele sunt pline de verdeturi. Deci deschideti usa pentru nuci, ceapa, patrunjel, dar si pentru mai exoticele avocado, mango, tahini sau sos de soia.

Deoarece sosurile nu comporta dificultati in realizare nu vom insista pe preparare , dar vom incerca sa va prezentam mai multe retete diferite, toate raw vegan si usor de realizat. Trebuie sa indrazniti sa folositi ingrediente care in mod normal nu le folositi si e suficient un cutit si un blender sau un mixer bun.

1. Chimichurri
Este un sos raw vegan, fara gluten, de origine argentiniana. In Argentina se foloseste la celebrele steak de vita dar si la legume la grill sau la cuptor.

CHIMICHURRI 1

Ingrediente:

– o legatura de patrunjel
– o legatura de coriandru
– 3 catei de usturoi
– sucul de la o lima
– 1/2 lingura oregano uscat
– 1/2 ceapa rosie mare sau una mai mica, tocata marunt
– sare, piper dupa gust
– 1/2 ardei iute rosu sau dupa gust
– 2 linguri otet din vin (rosu sau alb)
– 120 ml ulei de masline

2. Sos Satay
Este un sos asatic pe baza de alune de pamant (alune americane sau arahide) Se foloseste des in Indonezia, Thailanda, Vietnam, China, Surinam si chiar si in regiuni din Africa. Este un sos care in mod traditional se foloseste la retetele cu pui.

SATAY 1

Ingrediente:

– 100g unt de alune de padure crude si nesarate.
– 2 linguri de ulei de masline
– 1 catel de usturoi
– Un varf de cutit piper de Cayenne
– O ligurita Zahar Rapadura. Acest zahar integral are un gust de caramel  da o savoare deosebita sosului. Dar puteti folosi si Sirop de artar sau Sirop de agave dupa gust.
– 1 lingura sos de soia  Tamari
– Sucul de la o lima
– Ghimbir 1-2 cm dupa gust
– Daca sosul vi se pare prea gros adaugati putina apa fierbinte in blender

3. Sos Alfredo vegan pentru paste
Sosul Alfredo este un sos clasic in bucataria italiana. Reteta originala este pe baza de smantana si parmezan insa noi am gasit o reteta vegana, foarte buna si mult mai usor de digerat pe perioada de vara.

ALFREDO 1

Ingrediente:

– 250 ml Lapte de migdale fara zahar
– 50 g nuci caju crude inmuiate cu o seara inainte
– 10 ml (2 lingurite) sos Tamari
– 15 ml suc lamaie (o lingura)
– 15 g Tahini alb (o lingura)
– 5 g Mustar de Dijon ( o lingurita)
– 1 catel de usturoi
– Sare dupa gust (atentie la tamari, poate fi sarat)
– Unii adauga drojdie inactiva pentru un gust asemanator cu parmezanul,  insa eu am gasit o solutie mult mai grozava: conopida. O puteți adauga  tocata marunt, marunt, la sfarsit sau o puteti adauga in blender impreuna  cu celelate ingrediente. Sunt suficiente 3-4 buchetele.

4. Sos de vara cu tahini  
Tahini este o pasta facuta din seminte de susan si se utilizeaza frecvent in bucatariile libaneza, iraniana, irakiana, israeliana, turceasca, greaca si in partea de nord a Africii.

TAHINI 1

Ingrediente:

– 6 linguri pasta Tahini
– 12 linguri de apa la temperatura ambianta
– Sucul de la 2 lamai (puteti pune o lamaie mare si o lime)
– 2 linguri Sos de soia (daca e sarat, atentie cand asezonati cu sare la final)
– 2 catei de usturoi
– Sare si piper proaspat macinat dupa gust
– La sfarsit puteti adauga optional 1 lingura de patrunjel tocat

Sosul este minunat impreuna cu cruditati: salate, batoane din tije de    telina, morcovi, castraveti. Se poate servi si cu legume la aburi sau legume  la cuptor. Deasemenea se poate servi ca atare, doar cu lipii libaneze.

Lista poate continua, insa la fel de bine puteti lasa imaginatia sa zboare. Puteti crea propria reteta de sos sau puteti adapta un sos clasic la o varianta vegana sau raw vegana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *